Data evenimentului trebuie să fie aleasă în funcție de disponibilitatea simultană a Locației preferate și a Band-ului preferat. De cele mai multe ori, oamenii sunt tentați să aleagă data în funcție de disponibilitatea unei anumite Locații, o semnează și constată ulterior că nu găsesc Artiști pe gustul lor, liberi în acea dată. Verificați disponibilitatea Artiștilor și a Locațiilor în același timp!!!
În zilele noastre, ca să fii sigur că găsești și Locații și Band-uri de calitate, trebuie să începeți căutările și să semnați cu aproximativ un an, poate chiar un an și jumătate în avans.
Numărul de reprize de muzică live poate varia între „0” zero (doar DJ) și 1, 3, 5, 7 reprize, în funcție de buget sau de conceptul evenimentului.
Din observațiile noastre, Numărul Optim de reprize Live (45-50 min), în cadrul unui eveniment de tip Nuntă / Botez este de 4 sau 5. Câte o repriză după fiecare fel de mâncare, considerând că aveți o structură clasică, formată din aperitiv, trei feluri principale și tort.
Pentru o bună desfășurare și coordonare a întregului eveniment, o recomandare insistentă și susținută cu argumente este să nu suprapuneți niciodată servitul mesei peste o repriză de muzică live dinamică. Oamenii nu pot mânca și dansa în același timp 🙂
Atmosfera trebuie să fie constantă, cu lumină joasă, intimă, de culoare galbenă, nu albă.
Sugerăm doi fotografi, nu unul, și doi videografi + o cameră fixă. Dacă ne solicitați, vă putem oferi mai multe detalii.
Cheia unui eveniment reușit este coordonarea perfectă în timp (ca intrări și ieșiri), a tuturor elementelor componente: decor, catering, bar, artiști, foto, video, dansatori, artificii, gheață carbonică, tort, foto corner, Dj, Mc, speech-uri etc.
O scenotehnică bogată și bine gândită va aduce o plus valoare considerabilă show-ului artistic, cât și întregii atmosfere a evenimentului, mai ales dacă această atmosferă este întregită de o structură de lumini ambietale decorative, în întreaga sală.